Agresiunile dintre adolescenți sunt o realitate frecventă în România, atât în mediul școlar, cât și online. Acestea pot lua forme diverse, de la tachinare și jigniri la hărțuire pe rețelele sociale și chiar violență fizică. Cazurile de atacuri cu armă albă, chiar și în școală, sunt exemple terifiante. Un factor important în aceste situații este atitudinea martorilor, care pot influența semnificativ evoluția evenimentelor. În loc să intervină, mulți dintre ei filmează agresiunile, se amuză și transformă violența în spectacol, contribuind la consecințe devastatoare, atât pentru victima, cât și pentru agresor.
În ce măsură martorii influențează violența dintre adolescenți?
În orice situație de agresiune, există cel puțin doi actori: agresorul și victima. În multe cazuri, apare și un al treilea actor: martorii sau publicul. Specialiștii constată că majoritatea faptelor brutale, de bullying, care implică adolescenți în rolul de agresor, se petrec în fața altor persoane de vârstă apropiată. Este un show al brutalității, regizat adesea inconștient de agresor. Subcomisarul de poliție penitenciară Ștefan Mnesciuc, specialist în Psihologie Aplicată în Domeniul Securității Naționale, subliniază importanța analizării fenomenului de bullying și agresiune fizică în rândul minorilor din trei perspective: a agresorului, a victimei și a martorilor.
Martorii joacă un rol esențial în continuarea sau stoparea agresiunii. În multe cazuri, de atitudinea lor depinde evoluția situației tensionate. Deși agresorul este considerat cel mai vinovat, specialiștii spun că martorii pot influența semnificativ dinamica grupului. Spectatorul poate contribui la escaladare, poate rămâne pasiv sau poate deveni un factor de protecție. Într-un grup, violența nu este influențată doar de cel care lovește, ci și de cei care încurajează, justifică sau privesc fără să intervină. Uneori, diferența o face un singur martor care cere ajutor.
Filmatul incidentelor, amuzamentul, comentariile de pe margine și neimplicarea nu fac decât să creeze mediul perfect pentru continuarea agresiunii și umilinței. Este „scena” pe care evoluează nestingherit agresorul. Există însă și o altă categorie de spectatori: cei care consideră violența justificată. Ei pot spune că victima „și-a căutat-o”, că „merita” sau că agresorul „i-a dat o lecție”. În această situație, nu mai vorbim doar despre teamă, ci despre o interpretare morală care legitimează agresiunea. Când spectatorii râd, încurajează, filmează sau distribuie imaginile agresiunii, ei pot contribui la consolidarea comportamentului violent. Agresorul primește atenție și validare, iar victima este umilită din nou, uneori în fața unui public mult mai larg decât cel prezent la incident.
Ce motive îi împiedică pe martorii să intervină?
De multe ori s-a pus întrebarea: de ce nu intervin martorii la o agresiune pentru a opri totul? Specialiștii spun că există mai multe motive. Unii nu intervin din frică, se tem că vor deveni următoarea țintă, că vor fi excluși din grup sau că agresorul se va răzbuna și pe ei. Alții nu știu ce să facă, se blochează emoțional sau așteaptă ca un adult să intervină. În psihologia socială, un mecanism relevant este difuzarea responsabilității: când mai multe persoane asistă la un incident, fiecare poate presupune că altcineva va interveni. În consecință, deși mulți dezaprobă în sinea lor ceea ce văd, nimeni nu acționează. Intervenția nu presupune întotdeauna confruntarea fizică a agresorului. Un martor poate solicita ajutorul unui adult, poate anunța personalul școlii, poate alerta serviciile de urgență în cazul unui pericol imediat și poate oferi ulterior sprijin victimei. Este important ca intervenția să fie sigură și adaptată situației.
Perspectiva victimei este deosebit de importantă. Este propriu-zis cel care suferă cel mai mult de pe urma bullyingului sau a unei forme de agresivitate. Consecințele sunt pe termen lung, mai ales dacă sunt amplificate de umilirea prin intermediul rețelelor sociale. Specialiștii spun că de multe ori victima este devastată de agresiuni repetate. Victima unui fenomen de bullying sau a unei forme de agresivitate (verbală, psihologică, electronică sau fizică) poate trăi constant cu teama că atacul se va repeta, poate evita anumite locuri, poate deveni hipervigilentă și poate interpreta interacțiunile viitoare ca fiind potențial periculoase. În cazul bullyingului repetat, efectele pot fi amplificate de caracterul persistent al agresiunii și de impresia că nu există nicio cale de ieșire. Uneori, victima nu cere ajutor. Poate să-i fie rușine, să se teamă de represalii, să creadă că adulții nu o vor lua în serios sau să considere că dezvăluirea situației îi va agrava problemele. În alte cazuri, poate încerca să pară indiferentă, deși trăiește o suferință intensă.
Există însă și destule cazuri în care un adolescent supus din copilărie unui bullying și unei umiliri repetate poate ajunge să cedeze. Iar teama și senzația de umilință se pot canaliza într-un sentiment apăsător de răzbunare. Iar victima se poate transforma brusc în agresor. O victimă care efectiv cedează din cauza agresiunilor repetate poate provoca adevărate tragedii, iar exemplele sunt numeroase, mai ales în alte state ale lumii.
Trebuie să fim atenți și la un fenomen mai puțin vizibil: o victimă poate ajunge să răspundă agresiv după o perioadă de umilire și amenințări. Dacă, într-un episod de conflict, ripostează, comportamentul său poate fi observat separat de istoricul care l-a precedat. Astfel, victima riscă să fie percepută drept agresor, iar agresiunea inițială să fie trecută în plan secund. Acest lucru nu înseamnă că orice ripostă este justificată și nici că trebuie să ignorăm gravitatea unei reacții violente. Înseamnă că, pentru a înțelege corect un incident, trebuie să reconstruim succesiunea faptelor, să analizăm comportamentele fiecărei persoane și să distingem între atac, apărare, escaladare și răzbunare. Faptul că o persoană a fost victimă nu îi conferă dreptul de a deveni agresor, dar nici faptul că a reacționat agresiv nu șterge automat ceea ce a suferit anterior. O victimă poate ajunge să reacționeze agresiv, dar reacția trebuie înțeleasă în contextul ei. Nu trebuie nici să ignorăm suferința anterioară, nici să minimalizăm gravitatea unei fapte violente.
