Șantierul Naval Mangalia a fost vândut pe 9 octombrie 2026 către Rheinmetall Real Estate România SRL, cu 138.034.320,47 de euro fără TVA. Câteva zile mai târziu, un deputat a aruncat în spațiul public o întrebare care ar trebui să țină treji pe toți cei implicați: dacă exista o ofertă de 184 de milioane de euro, de ce s-a vândut cu 138?
Deputatul AUR Eduard Koler susține că, potrivit informațiilor pe care le deține, a existat o ofertă de 184 de milioane de euro pentru șantier, venită de la o asociere greco-americană în care ar fi implicat un armator grec, relatează Ziare.com. Plata ar fi urmat să se facă integral la semnare, iar preluarea efectivă după încheierea războiului.
Koler nu a prezentat documente. În schimb, cere Guvernului să publice oferta alternativă, condițiile ei și analiza în baza căreia s-a luat decizia. Întrebările lui sunt directe: cine a primit oferta și cine a decis să fie respinsă?
Și economistul Petrișor Peiu, coleg de partid cu Koler, critică tranzacția, spunând că Rheinmetall nu are credibilitate ca investitor, potrivit Amosnews.
Cifrele oficiale: 46 de milioane de euro diferență
Indiferent dacă oferta invocată de Koler a existat sau nu, diferența de preț e oficială. Valoarea de piață a șantierului a fost stabilită la aproximativ 184 de milioane de euro, iar Adunarea Creditorilor a menținut acest preț de pornire la primele licitații, arată Wall-Street.ro. Patru licitații, nicio ofertă depusă.
Apoi, la cererea lichidatorului CITR, instanța a acceptat schimbarea procedurii. Directorul general al CITR, Paul Dieter Cîrlănaru, a explicat că, potrivit regulilor de procedură civilă, a doua licitație pornește de la 75% din valoarea de evaluare, potrivit MangaliaNews. Damen, fostul acționar cu 49%, a contestat în instanță această schimbare.
Rezultatul: Rheinmetall a cumpărat la prima licitație la care a participat, la prețul redus. Diferența de aproximativ 46 de milioane de euro înseamnă bani pe care creditorii, printre care salariați, furnizori români și o companie a statului, nu îi vor mai vedea.
Și oferta de 10 milioane
De partea cealaltă, ministrul Apărării, Radu Miruță, vine cu altă cifră. Spune că a existat anterior o ofertă de doar 10 milioane de euro, din care cea mai mare parte ar fi fost acoperită prin scutiri de taxe viitoare, și că a refuzat-o. Tot el afirmă că valoarea de lichidare a șantierului era estimată la 85 de milioane, iar datoria contestată ajungea la 190 de milioane, potrivit Digi24.
Așadar, în spațiul public circulă acum trei oferte: una de 10 milioane, refuzată de ministru, una de 184 de milioane, invocată de un deputat, și una de 138 de milioane, câștigătoare. Despre niciuna nu s-au publicat documente complete.
Cine a ales, de fapt?
Formal, într-un faliment, decizia de vânzare aparține lichidatorului judiciar, sub controlul creditorilor și al judecătorului-sindic. Dar dosarul Mangalia nu e un faliment oarecare. Guvernul spune deschis că a negociat cu Rheinmetall, condiționând comenzile militare de investiția în șantier. Iar Rheinmetall are, prin divizia NVL, un contract de aproximativ 920 de milioane de euro pentru patru nave care se vor construi chiar la Mangalia, conform Săptămânii Financiare.
Când același cumpărător are deja de la stat un contract de șapte ori mai mare decât prețul activului, iar statul declară că a negociat tranzacția, întrebarea „cine a ales” nu mai e una juridică. E una politică.
Ce trebuie publicat
Pentru ca discuția să se încheie cu fapte, nu cu bănuieli, autoritățile pot face publice câteva documente simple:
lista tuturor ofertelor primite pentru șantier, cu sumele și condițiile lor;
motivul pentru care oricare ofertă mai mare de 138 de milioane, dacă a existat, nu a fost acceptată;
acordul dintre Guvern și Rheinmetall privind investițiile condiționate de comenzile SAFE;
modul în care se împart cei 138 de milioane între creditori.
Dacă oferta de 184 de milioane nu a existat, Guvernul o poate demonstra în cinci minute. Dacă a existat, românii au dreptul să afle cine a ales să lase 46 de milioane de euro pe masă și de ce.
