Rectificarea bugetară pentru 2026 aduce o nouă lovitură pentru educație în România, cu diminuări semnificative ale alocărilor bugetare. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) a criticat decizia Guvernului de a nu comunica transparent categoriile afectate, într-o măsură care ar putea agrava deja subfinanțarea sistemului educațional.
Diminuări de peste 121 de milioane de lei pentru Ministerul Educației și Cercetării
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului privind rectificarea bugetului de stat pe anul 2026, alocările pentru Ministerul Educației și Cercetării au fost reduse cu 121,5 milioane de lei. Această măsură este considerată de ANOSR o confirmare a unei ierarhizări a priorităților, în care investițiile în educație sunt din nou amânate.
Prima măsură concretă adoptată de noul Guvern în domeniul educației constă în diminuarea alocărilor bugetare ale acestui sector. Această decizie survine pe fundalul tăierilor succesive din bugetul alocat învățământului superior începând cu finalul anului 2024 și al unei finanțări care, în ultimii ani, a fost constant insuficientă în raport cu nevoile de trai ale tinerilor.
Criticăm faptul că prioritatea acordată educației rămâne una declarativă, susținută prin angajamente vagi pe care decidenții nu urmăresc, în fapt, să le îndeplinească. Investițiile reale în acest domeniu ajung să fie considerate neglijabile, chiar dispensabile, în momentul adoptării deciziilor bugetare. Prin urmare, solicităm Guvernului să își asume responsabilitatea pentru îndeplinirea angajamentelor privind viitorul tinerilor și să înceteze să trateze sistemul educațional ca pe un domeniu a cărui dezvoltare poate fi amânată la nesfârșit.
Diminuări de 40 de milioane de lei pentru învățământ și 77,1 milioane pentru cercetare
Diminuările bugetare vizează atât capitolul Învățământ, de la care sunt retrase aproximativ 40 de milioane de lei, din care titlul „Alte cheltuieli” prevede diminuări de aproximativ 90.000 de lei, titlu în care sunt încadrate cheltuielile legate de burse. Din același capitol, sunt reduse 22.000 de lei de la titlul „Asistență socială”.
Mai mult decât atât, pentru capitolul Cercetare, alocările bugetare sunt reduse cu aproximativ 77,1 milioane de lei. Considerăm inadmisibil faptul că nu au fost comunicate transparent categoriile de cheltuieli afectate, cu atât mai mult cu cât acestea vizează direct sprijinul acordat de stat studenților, care este oricum insuficient.
Diminuarea acestor alocări limitează capacitatea statului de a susține accesul, menținerea și finalizarea studiilor în România, în condițiile în care deja participarea la învățământul superior reprezintă o problemă. În 2024, doar 23,2% din populația cu vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani cu studii terțiare absolvite, față de media UE de 44,1% [1], iar tăierile suplimentare din educație amplifică presiunea financiară asupra studenților și cresc riscul de abandon universitar.
Criticăm vehement decizia noului Guvern de a sacrifica investițiile în educație și cercetare, dimensiuni care ar trebui tratate ca prioritate absolută pe agenda factorilor de decizie. Ne arătăm încă o dată îngrijorarea față de perspectivele tinerilor care urmează studii în România în condițiile unui sistem educațional care suferă de o subfinanțare cronică.
ANOSR solicită Guvernului să trateze cu maximă responsabilitate elaborarea proiectului legilor bugetului de stat pentru anul 2027 și să acorde alocări bugetare adecvate nevoilor reale ale beneficiarilor educației, în acord cu contextul economic dificil, efectele aduse de măsurile de austeritate și diminuările succesive ale finanțării destinate educației și cercetării.
Daniel Novak









