Dezbaterea Vioricai Dancila cu jurnalisti si politologi – VIDEO

Dezbaterea Vioricai Dancila cu jurnalisti si politologi – VIDEO

Intrebarile si raspunsurile din conferinta de presa:

Din bilanțul dvs lipsește justiția. Vă asumați asaltul asupra justiției?
  • Nu îmi asum, nu am făcut niciun asalt asupra justiției, nu am intervenit niciodată în justiție. Această întrebare trebuie să o adresați președintelui Iohannis
De ce nu a avut nicio declarație în care să condamne modificările la Codurile penale și legile Justiției, în calitate de lider PSD?
  • Trebuie să întrebați Parlamentul, nu pe mine, nu am fost membru al Parlamentului. Sunt convinsă că președintele Camerei va răspunde
De ce nu s-a aprobat în Guvern memorandumul cu SUA 5G, relația cu China?
  • Trebuie să avem o relație corectă cu China
  • Nu se putea aproba 5G fără premierul României. Eu eram la Bruxelles în acel moment. A fost o dezinformare
Când a fost adoptată prima Constituție a României după Revoluție?
  • Eu vreau întrebări legate de situația actuală, dar răspund – în 1991, modificată în 2003
Cazul Cameliei Smicală?
  • Chiar am vorbit la telefon cu dna, e un caz care pe mame le mișcă foarte mult, e un caz de suflet, voi face tot ce depinde de mine să o ajut
Detaliați tipurile de măsuri pe care UE vrea să le aplice Rusiei
  • Nu am votat împotriva embargoului. Deci toate deciziile nu se iau de partid, ci de grupul politic din care face parte, unde se stabilește un vot. Dacă în grupul respectiv s-a luat o decizie la o anumită linie privind Rusia, atunci toți ne-am aliniat deciziei grupului politic. Probabil aceea a fost decizia grupului politic.
  • Acele sancțiuni trebuie aplicate până când Rusia își va îndeplini obligațiile față de UE. I se atrage atenția asupra datei stabilite și spune că această dată nu e bătută în cuie și se poate schimba
Considerați că Dragnea a fost bun sau rău pentru România?
  • V-aș întreba eu: care este mai nociv – Băsescu sau Iohannis? Noi ne asumăm istoria partidului și luăm lucrurile bune de la liderii care au adus plus valoare. Liviu Dragnea a avut și lucruri bune, și rele. Un lucru bun, programul de guvernare
Ar trebui îmbunătățită relația cu Rusia, în relația cu China ce să se schimbe?
  • Cu Rusia trebuie o relație corectă, bazată pe dialog și pe principiile internaționale
  • Investițiile Chinei în România sunt necesare
Ați semna ca președinte memorandumul de mutare a ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim?
  • Aș cere din nou o analiză
  • Eu cred că atâta timp cât partenerul nostru strategic, SUA, a mutat ambasada, puteam și noi să avem aceeași inițiativă și să mutăm ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim
  • A trecut o perioadă de la acea analiză. Voi cere din nou, dar vă garanteaz că voi respecta legea
  • Da, îmi mențin aceeași abordare
V-ați asuma Unirea României cu R Moldova?
  • Se poate realiza prin parcursul european al R Moldova. Trebuie să îi ajutăm să îndeplinească condițiile de aderare la UE și cred că acest lucru ar duce la unire
Cum îi convingeți pe tineri să iasă la vot și să vă voteze?
  • Spun mulți că ne pleacă tinerii din țară. Nu aș vrea să plecăm de la o simplă constatare. În primul rând, trebuie să creăm condiții să se întoarcă
  • Le-aș spune că atâta timp cât am fost premier am luat măsuri bune, am crescut salarii, am crescut nivelul de trai, am alocat multe fonduri pentru comunitățile locale
  • Le spun că vor avea un președinte care să-i reprezinte cu demnitate, care nu va accepta niciodată austeritatea, un președinte care a învățat să conjuge verbul a construi, și nu a demola
  • Am implementat programe speciale pentru tineri
  • Președintele trebuie să îi facă mândri că sunt români oriunde s-ar afla. Nu au văzut un președinte care să-i reprezinte cu demnitate. Eu cred că am făcut un pas în acest sens – președinția rotativă
Ce le spuneți tinerilor care nu au avut norocul să aibă o mamă care să îi angajeze la Curtea de Conturi?
  • Nu eu l-am angajat pe fiul meu la Curtea de Conturi, era angajat dinainte de a fi eu premier. Fiul meu a fost foarte atacat. A avut o vină și -pentru că a fost adoptat
  • E un copil care nu iese în spațiul public, nu vrea decât să-l las să-și urmeze cursul vieții lui
  • De multe ori mi-a spus că nu e un lucru bun că mama lui e premier, pentru că a fost izolat
  • Eu nu eram premier când s-a angajat
  • A fost opțiunea lui acel loc de muncă, oriunde a fost nu mi-a spus dinainte
Mai susțineți OUG 13?
  • Era constituțională. Acum nu cred că mai este oportună, a fost adoptat și un referendum
Cum vedeți un partid care a avut în frunte un om care a plecat direct la închisoare?
  • Justiția a intervenit, nu am ce să comentez
  • Dar pentru corectitudine, cum vedeți un președinte care are nu știu câte dosare penale, care se judecă cu bătrânii pentru o casă pe care a pierdut-o?
  • Dragnea a plătit pentru ce a făcut, dar cum plătește Iohannis pentru că a jurat pe Constituție și a călcat în picioare legea fundamentală?
  • Avem un președinte care a încălcat Constituția, separarea puterilor în stat, vrea să conducă tot ce e în această țară
  • A încălcat decizia CCR care a spus că de îndată trebuie să numească miniștri interimari. I-a numit? A sfidat Constituția
Deficitul la 10 luni e aproape de proiecția pe tot anul. Aveți vreo responsabilitate?
  • Noi ne închideam în limita de deficit până la finalul anului
  • În 2018 s-au făcut aceleași acuzații și am închis în 2,96%. La fel se întâmpla și acum
  • Toate aceste lucruri, buget paralel, gaură neagră, au dus la creșterea euro
  • Nu sunt acolo să se plângă de greaua moștenire, trebuie să găsească soluții. Dacă nu sunt în stare, să-i lase pe alții
  • Dacă aceste lucruri sunt adevărate, de ce refuză miniștrii o dezbatere cu miniștrii din cabinetul Dăncilă, să vadă oamenii unde sunt problemele
  • Refuză pentru că știu că dezinformează
Ce dosare are Klaus Iohannis?
  • Am văzut foarte multe dosare, eu știu că a pierdut o casă, acolo se vorbește de uz de fals
  • Trebuie să explice de ce s-a judecat cu cei doi bătrâni, mie mi-au părut disperați
  • Sunt foarte multe dosare, nu le am acum la îndemnă
Ca președinte, aveți un top trei priorități?
  • Nu e o luptă între PSD și PNL, e o luptă între românii mei și ceilalți români. Iohannis a împărțit România între cei care au în inimă galben și cei care au în inimă tricolorul
  • Prima prioritate e un referendum pe imunitate, urmată de Schengen și vizele pentru SUA. A patra prioritate e MCV, e o abordare incorectă
  • Nu sunt de acord să existe state de rang 1 și de rang 2
  • Vreau o politică externă bazată pe dialog și cooperare cu cât mai multe state, nu doar în interiorul UE, ci și state terțe
  • Legat de intern, vreau să asigur în continuare o politică bazată pe bunăstarea românilor și creșterea nivelului de trai
  • Nu am să mă dezic niciodată de PSD și sunt mândră că sunt PSD-ist
  • Nu am spus că am avut o guvernare perfectă ci eficientă
  • Am realizat 80% din măsurile propuse la începutul mandatului
Ora 19.00 – a început dezbaterea președintelui cu jurnaliștii. Viorica Dăncilă continuă să vorbească și să îl atace pe Iohannis și Guvernul PNL – Ce ne îngrijorează este programul de guvernare al lui Ludovic I, care vrea să închidă spitale.
Îi este pusă o întrebare în limba engleză despre programul Visa Waiver și refuză să răspundă în engleză
  • Vă răspund în română, că nu vreau să ducem în derizoriu această discuție
  • Angela Merkel în toate deplasările externe vorbește în limba germană
  • Hai să nu încercăm să ducem în derizoriu o dezbatere serioasă
  • Avem datoria să fim mândri de limba noastră
  • Credeți-mă că aș fi putut să răspund și în engleză și o să vedeți că voi face acest lucru
Afectarea relației cu țările arabe ca urmare a demersului său de mutare a ambasadei la Ierusalim. Ce ați face pentru îmbunătățirea relațiilor?
  • E o dezinformare, am o relație foarte bună cu țările arabe
  • Să nu creăm un conflict unde nu există
Viorica Dăncilă pleacă de la pupitru, vrând să demonstreze că nu există niciun prompter și „absolut nimic”: Nu am făcut și nu voi face așa ceva.
Dvs v-ați scris discursul sau altcineva?
  • Nu există un discurs scris, am doar câteva domenii, nu e nimic scris, am vorbit liber. Dacă era scris, mă vedeați că aș fi căutat pe foi
Cât costă un bilet cu metroul, cu autobuzul?
  • Cu metroul 2 lei. Sau 2,3 (la observația jurnalistei). (n.r. – o cartelă cu o călătorie cu metroul costă 2,5 lei, o cartelă cu două călătorii costă 5 lei)
  • Cu autobuzul nu am călătorit, am călătorit cu metroul, dar știu că este între 1,3 și 1,5 lei. Nu am călătorit cu autobuzul, pentru că nu am putut, am fost premier. Dar cu metroul am călătorit
Întrebată din nou despre OUG 13
  • Haideți să avem un respect reciproc. De ce încercați să lipiți de mine acestă ordonanță? Nu eram parlamentar, nu eram ministru. Haideți totuși să vedem limitele
L-ați grația pe Liviu Dragnea?
  • Nu, aș grația o mamă care a furat o pâine
De ce v-ar crede oamenii că nu l-ați grația și v-ar vota?
  • Pentru că am dovedit că sunt premierul tuturor, am luat decizii pentru toți
Ce lider străin ar suna care să îi și răspundă?
  • Aș suna foarte mulți. Și mi-ar răspunde. Mi-ar răspunde Borisov, Vucic…
Care este cea mai mare temere a sa
  • Mă tem doar de Dumnezeu și mă tem că aș putea dezamăgi românii
Cine va ieși președinte?
  • Eu sper ca și Klaus Iohannis să voteze Viorica Dăncilă

Ați beneficiat de lobby israelian sau plătit de PSD pentru vizitele în SUA?

    • Nu. Am fost invitată în SUA, pentru că trebuia să semnăm acordul pe energie nucleară, am fost pentru lucruri concrete, nu am fost pentru poze.

Nu v-ați disociat de afirmațiile xenofobe ale colegilor de partid. Le susțineți?

  • Niciodată nu am aprobat declarații xenofobe sau extremiste, așa cum nu am aprobat extremismele lui Iohannis, care vrea să extermine PSD
  • Nu m-ați auzit niciodată vorbind despre niște evrei.

Ați spus că Iohannis a încălcat Constituția. De ce nu ați luat atitutine față de aceste acțiuni de încălcare a Constituției?

  • Nu puteam să îl suspend pe Klaus Iohannis cu o lună înainte de alegerile prezidențiale. Cred că îl vor suspenda românii pe 24 noiembrie.

Vă depuneți mandatul dacă veți pierde alegerile?

  • Luni voi fi președintele României

Este ziua internațională a bărbatului, ce mesaj îi transmiteți bărbatului Iohannis și bărbaților din politică?

  • Să nu jignească. Să fie un bărbat puternic și să nu fie laș.

Primul lucru pe care l-ați face ca președinte?

  • Aș cere un referendum prin care să renunț la imunitate. Voi face ce nu a făcut Iohannis.

Unde erați în seara de zilei de 10 august și în ce măsură ați fost informată?

  • Eram în concediu, am trimis o cerere de concediu care a fost contestată. Președintele are voie la nu știu câte concedii, premierul nu a avut. Am spus de fiecare dată să nu fie oameni care să fie accidentați, să nu fie loviți. Justiția trebuie să fie cea care să stabilească adevărul.

Nu ați făcut pași spre desecretizarea dosarului.

  • A fost desecretizat în proporție de 90 la sută, știam că acest raport nu putea fi făcut public. Acum ministrul l-a desecretizat în totalitate. Faptul că a fost desecretizat nu înseamnă că poate fi făcut public. Justiția trebuie să acționeze astfel încât să poată fi făcut public. Problema care este acum este legată de modul în care justiția va accelera ancheta.

Ce l-ați întreba pe Iohannis?

  • Îi iubiți pe români? Gândiți și acționați românește? Când spui că îi iubești pe români înseamnă că te raportezi la toți românii.

    Mesaj pentru liberali

  • Le-aș transmite un mesaj celor din Partidul Național Liberal. Dacă se regăsesc în mesajele transmise de Klaus Iohannis, dacă ei consideră că atunci când cineva îți este contracandidat trebuie amenințat cu cătușele, dacă ei cred că atunci când ai un europarlamentar din alt partid politic trebuie să-l ameninți că va fi vizitat de procurori

Ați putea detalia afirmația că acum sunteți cea reală și nu când era președinte de partid Liviu Dragnea?

  • Acum sunt premier și președinte de partid. Înainte au fost dispute. Acum pot să iau decizii, pentru că cele două funcții aparțin aceleiași persoane.

L-ați vizitat?

  • Nu.

Ce i-ați reproșa?

  • Nu vreau să reproșez nimic. Am învățat de la greșelile făcute. Așa cum cei care vor veni după mine vor învăța din greșelile mele.

Ați spus că ați fost timorată? Cine v-a impus?

  • Am făcut greșeli pe care mi le asum. Luați discursul lui Klaus Iohannis de la Baia Mare, Bistrița și vedeți câte greșeli sunt acolo.

A fost sau nu un politician toxic Liviu Dragnea?

  • Ne asumăm istoria. Pentru România Klaus Iohannis a fost un președinte toxic? Nu pot să apreciez eu asta.

Nu credeți că echipa dvs contribuie la atmosfera de ură prin afirmațiile xenofobe?

  • De 15 ani am avut doi președinți care au inoculat multă ură. Nu sunt de acord cu afirmațiile unor colegi. Fiecare poate să justifice. Să ne raportăm la cei doi candidați, unul care nu a jignit, și celălalt candidat care a venit cu un discurs extremist.

Dăncilă a fost rugată să răspundă la o întrebare în limba rusă: Sunteți pentru o unire a Basarabiei cu România?

  • Nu știu rusă. Da.

Veți ataca legile pe care le veți considera anticonstituționale?

  • Este foarte important să aprob acele legi care îi ajută pe români, care duc la ridicarea nivelului de trai.

Ce fel de președinte vă propuneți să fiți?

  • Un președinte mediator, care să aducă echilibru și consens.

Ce fel de relații veți avea cu Guvernul Orban?

– Interinstituțional.

Unde veți merge prima oară?

  • În Republica Moldova.

Ați făcut lobby pentru Plahotniuc?

  • Nu aș fi făcut niciodată așa ceva. Nu îl cunosc. Nu am avut niciodată o declarație în sensul acesta.

Viza Waiver?

  • Dacă nu ne propunem, nu o să reușim niciodată. Trebuie să stabilim niște termene. Așa cum am avut curajul să fac o comisie la nivelul Guvernului și să ne propunem obiective concrete pentru moneda euro, așa trebuie tratat. Vom găsi metode. Voi lupta cu toate forțele. Nu mă voi duce în Statele Unite doar pentru poze.

Modificările la legile justiției

  • Am apărat eu modificările în Parlamentul European? A trebuit să îmi apăr țara, pentru că Macovei s-a dus să vorbească în plenul Parlamentului European.

Au fost și magistrați care au criticat modificările. Ce se va întâmpla mai departe? Ați promulga?

  • Nu cunosc toate modificările. Trebuie să văd ce presupune acest lucru pentru România. Am uitat când Monica Macovei a modificat 159 de articole într-o noapte nu a zis nimeni nimic. Trebuie să avem o abordare corectă față de fiecare persoană. Nu știu care sunt modificările avute în vedere, care au fost adoptate. Știu că nici nu trebuie să intervin în justiție. Nu trebuie ca președinte să îmi spun punctul de vedere. Nu vreau să vin în spațiul public și să vorbesc despre ce este bun și ce nu.

Câte broșe aveți?

  • O să fac un inventar și o să vă spun, dar să știți că nu încalc legea. Dar pentru o abordare imparțială, întrebați-l pe dl Iohannis câte meditații a dat într-un an pentru a cumpăra cinci case.

Cum se calculează aria pătratului

  • Raza la pătrat.

Pi ori raza la pătrat.

  • Da, Pi ori raza la pătrat. Vă stau la dispoziție după terminarea dialogului.
Un român își permite un ceas de 5.000 de euro?

  • Dacă a fost membru al Parlamentului European își poate permite și mai multe. Tot ce am făcut, pot justifica. Îmi doresc ca tot mai mulți români să își poată permite. De asta am crescut pensiile.

Ați spus că Liviu Dragnea v-a izolat. Cum vă veți îndeplini atribuțiile dacă vă lăsați intimidată?

  • Izolat e sinonim cu intimidat? Eu știu că nu. S-a separat politicul de deciziile unui guvern. Nu am fost izolată sau închisă în Palatul Victoria.

 

Cauta in dictionarul https://dexonline.net/ cele mai ciudate sau grele cuvinte si vei gasi definitiile lor la un simplu click.

Lasă un răspuns