Actrita Emilia Clarke din Game of Thrones a dat un interviu pentru The Independent in care recunoaste ca au fost momente in care a fost constransa de situatie si a trebuit sa participe la scene de nuditate in care nu voia sa participe si nu s-a simtit in largul ei atunci cand a facut-o.
„Am mult mai multă experiență acum și știu ce mă face să mă simt confortabil și ce sunt de acord să fac”, a explicat Emilia Clarke. „Avusesem certuri pe platourile de filmare înainte în care explicam că vreau să rămân acoperită, iar ei îmi răspundeau că doar nu vreau să îmi dezamăgesc fanii, iar reacția mea a fost «du-te dracu!»”
„Am primit job-ul, iar apoi am primit și scenariile, iar în timp ce le citeam țin minte că mă gândeam că asta e șmecheria”, și-a amintit Clarke. „Dar abia ieșisem de pe băncile școlii de actorie și am privit-o fix ca pe o slujbă- adică, dacă e în scenariu înseamnă că în mod clar e nevoie de scena aia. Am luat-o cum a venit și am încercat să îi dau un sens”, a mai declarat actrița.
Se pare ca intr-un final, Jason Momoa a convins-o pe tanara actrita ca nu este obligatoriu sa accepte chiar tot ce este intr-un scenariu, mai ales daca acestea nu te fac sa te simti in largul tau.